Pe scurt, uleiul de motor ajută la ungerea componentelor puse în mișcare, cu cât ungerea se face mai bine, cu atât uzură ei este mai mică. Pentru diferitele tipuri de piese sau medii în care lucrează avem și diferite uleiuri.
Funcțiile uleiului:
- ungerea pieselor impotiva uzurii
- răcirea corpurilor
- curățarea pieselor
- îmbunătățirea etasarii
- agent de forță
Caracteristicile de bază ale uleiului sunt
- Onctuozitatea
- Vâscozitatea
Onctuozitatea este capacitatea uleiului de a adera la suprafețele metalice și de a forma pe acestea o peliculă rezistentă de ulei care să împiedice contactul direct dintre piesele aflate în mișcare. Astfel se elimină frecările uscate, se asigură ungerea la limit și se evită uzură și gripajul.
Vâscozitatea este proprietatea uleiului de a se opune curgerii (miscării relative a particulelor constituente). Nivelul vascozitătii uleiului influentează semnificativ capacitatea de ungere a pieselor în mișcare, în funcție de temperatură și viteză, coeficientul de frecare precum și pierderile de putere datorită frecării.
Tipuri de uleiuri:

- A – uleiuri sintetice
- B – uleiuri semi-sintetice
- C – uleiuri minerale (ulei obișnuit)
Scăderea vascozitătii uleiului conduce la:
- reducerea pierderilor datorită frecării
- reducerea consumului de combustibil
- pornirea mai usoară a motorului
- funcționarea motorului la temperaturi foarte scăzute
Creșterea vascozitătii conduce la
- scăderea consumului de ulei
- etanșarea mai bună între piston, segmenți și cilindru.
Exemplu: 0 W 40
Primul grup de cifre, adica 0 urmată de literă W (winter/iarnă) indică comportarea acestui ulei „la rece” sub temperatură de 0 grade Celsius.
Unele uleiuri la o anumită temperatură (temparaturi negative) devin prea vâscoase și din acest motiv la pornire motorul se învârte mai greu.
Probabil că știați, la pornire, motorul se uzează cel mai mult. De asemenea uleiul devenind vâscos el ajunge cu mare întârziere să-și facă treabă, respectiv ungerea motorului și în acest mod crește considerabil uzura la pornire.
O clasificare aproximativă:
- 0 W recomandat ptr temperaturi de -35 grC
- 5 W recomandat ptr temperaturi de -30 grC
- 10 W recomandat ptr temperaturi de -25 grC
- 15 W recomandat ptr temperaturi de -20 grC
- 20 W recomandat ptr temperaturi de -10 grC
- 25 W recomandat ptr temperaturi de -5 grC
Al doilea grup de cifre indică vâscozitatea uleiului la temperaturi ridicare.
20 este recomandabil doar iarna când motorul nu se încălzește așa cum o face în mod normal.
30 este recomandabil când nu este foarte cald afară, utilizabil în condiții normale și atunci când nu există riscul de a se supraîncălzi motorul (mers în oraș, regim de ture mărite). Majoritatea motoarelor din ultimele generație folosesc cu succes acest ulei chiar și atunci când temperaturile de afară sunt foarte ridicate. Avantajul acestui ulei este că este mai puțin vâscos și este preluat de lagărele de ungere mai ușor și implicit există frecări mai mici. În urmă folosirii acestui tip de ulei între schimburi pot există consumuri de ulei (unele chiar sunt date de fabrică de până la 5%). În momentul în care motorul se uzează se recomanda utilizarea unui ulei dintr-o clasă de ulei cu o vazcozitate superioară de ex 40.
40 este bun atât vară cât și iarnă cu condita că uzură motorului să nu depseasca limitele permise de producător.
50 este indicat a se folosi la motoarele foarte uzate, cele care consuma mai mult ulei sau scapa prin lagarele uzate ale axului cu came. Trebuie precizat ca in cazul folosirii uleiului din aceasta clasa crește consumul de carburant dar o să constatați o scădere considerabilă a consumului de ulei. Este de asemnea recomandat atunci când este foarte cald și motorul se încălzește la limita de fierbere.
60 este recomandat în cazul motoarelor suprasolicitate la competiții sau aplicații de acest gen. În acest caz uleiul se schimbă în general după fiecare aventură, etapă sau aplicație.
Ce trebuie să reținem este faptul că uleiurile recomandate la frig au la bază un ulei fluid, adică mai subțire care se consumă în general prin evaporare (cazul uleiurilor minerale). Cu cât cel de-al doilea grup de cifre crește, scade consumul de ulei.
În concluzie, folosiţi-vă de îndrumările date de fiecare producător auto referitor la tipul de ulei recomandat.
Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să dai un like/share paginii noastre de Facebook, un follow Instagram sau un subscribe pe Youtube.